Efortul fizic, recomandat de medicii cardiologi

Publicat de radiomures, 3 noiembrie 2017, 14:09
Recomandarea efortului fizic în cazul bolnavilor de inimă este un nou concept introdus în România.
La Tîrgu Mureș tendința este susținută de managerul Institutului de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant din Tîrgu Mureş, Klara Brânzaniuc:
Deci medicii, chiar și în etapa de boală, trebuie să prescrie efortul fizic pentru recuperare și pentru reintegrarea în societate a fiecărui pacient. A trecut etapa în care considerăm că la un infarct miocardic s-a încheiat viața noastră activă. Nu. Orice boală după ce recuperezi specific pacientul, ai dreptul și oportunitatea să prescri mișcarea.”
Prescrierea mișcării în funcție de afecțiunea inimii este un concept dezvoltat de organizațiile internaționale, întrucât sănătatea inimii este direct legată de activitățile fizice, arată dr. Klara Brânzaniuc:
Eu chiar am un studiu în dezvoltare în IUBCvT legat de prescrierea efortului fizic. E un trend și se obișnuiește această prescriere să se facă în colaborare cu un practician, sub supraveghere medicală și sub îndrumare de specialitate.”
Pregătirea cardiologilor în prescrierea mișcării la bolnavii de inimă este abordată azi la Tîrgu Mureș, la Conferința internațională „Cercetări transdisciplinare în fiziokinetoterapie, activități fizice și nutriție sportivă”.
Marcela German