Efectul ploilor: producție agricolă record în Mureș

Publicat de MIRELA ROTAR, 23 iunie 2020, 14:03
Cantitățile însemnate de precipitații din ultimele două săptămâni au reușit să recupereze deficitul major de apă din sol care era în această primăvară, spun specialiștii mureșeni în agricultură.
Singura cultură care pare să fie afectată este sfecla, însă din cauza secetei, nu a ploilor, a precizat pentru RTM directorul Direcției Județene pentru Agricultură Mureș, Valentin Iacob:
Ploile din ultima vreme au făcut mai mult bine decât rău. Fiind o iarnă secetoasă și o primăvară secetoasă, acum rezerva de apă din sol s-a refăcut. Arată bine culturile din județul Mureș. La păioase o să fie o producție mai bună ca anul trecut. Porumbul arată bine la ora asta, floarea soarelui arată bine.. Probleme au fost la sfeclă că a răsărit rău în primăvară că a fost secetă. A fost semănată, nu a ploua la timp și atunci sfecla a răsărit rar. Multă sfeclă, cred că vreo 300 de ha, a fost afectată din cauza secetei. Județul Mureș este acum aproape la limita superioară, deci la saturația solului de apă.
Punctual, au fost înregistrate unele probleme în județ din cauza viiturilor și a inundațiilor, însă o centralizare nu a fost făcută încă. Circa 14 ha de sfeclă și 20 de hectare de porumb au fost inundate, iar două sere de tomate din Valea Largă și Sângeorgiu de Pădure au fost luate de viituri.
O bună parte din culturi își vor putea reveni ușor, dar cea mai mare problemă este lipsa asigurărilor, mai spune șeful Direcției Agricole Mureș, Valentin Iacob:
Sper că după ce se retrag apele, culturile își revin și n-o să fie pagube prea mari. Erau oameni înscriși în programul ”Tomata” și probabil că își pierd și subvenția de 3.000 de euro pe hectar. Majoritatea nu sunt asigurați. Aici e problema deși s-ar putea asigura iar ei să pună numai 10% din valoare și 90% din fonduri europene dar nu știu de ce agricultorii din județul Mureș nu au încredere în firmele de asigurare.
O altă problemă semnalată de agricultorii mureșeni în această perioadă ploioasă este înmulțirea melcilor care atacă culturile.
Agronomii spun că astfel de cazuri se întâlnesc la culturile de legume și cartofi din grădinile oamenilor, iar dacă ploile se vor opri vor putea fi efectuate tratamentele pentru combaterea dăunătorilor.
Cristina Bulbescu