Edina Gallovits, eliminată în primul tur la Charleston

Publicat de radiomures, 7 aprilie 2015, 21:00
Jucătoarea română a fost învinsă, astăzi, în 3 seturi, cu 6-7 (2), 6-4, 6-2 de americanca Madison Brengle, în primul tur al turneului de tenis de la Charleston, din Statele Unite ale Americii, competiţie dotată cu premii totalizând 731.000 de dolari.
În cursul acestei seri, va evolua în runda inaugurală a turneului din Carolina de Sud şi Andreea Mitu, adversara sa fiind tot o jucătoare de peste Ocean, Varvara Lepchenko. Ieri, Irina Begu s-a calificat în turul secund, după ce a trecut cu 6-2, 7-6 de germanca Laura Siegemund, în timp ce Alexandra Dulgheru nu a reuşit să treacă de primul tur, cedând în 3 seturi, cu 4-6 în decisiv, în faţa croatei Ajla Tomljanovic.
Valeriu Voaideş
Foto: sportnews.ro