Economie de peste o jumătate de million de lei la reabilitarea drumului județean Ernei-Sovata
Publicat de MIRELA ROTAR, 29 septembrie 2021, 15:31 / actualizat: 29 septembrie 2021, 17:38
Consilierii județeni au aprobat, la ultima ședință, modificarea acordului de parteneriat cu ADR Centru și Consiliul Județean Mureș pentru reabilitarea DJ 153 A și 153, pe traseul Ernei- Eremitu -Sovata.
Șeful Direcției de dezvoltare din CJ Mureș, Călin Suciu, a explicat pentru Radio Tg.Mureş că în urma negocierilor a reieșit un cost diminuat al lucrării:
Potrivit acordului, valoarea proiectului a fost de 2.475.000 de lei. În urma derulării procedurii de achiziție a fost încheiat un contract de servicii, iar având în vedere economia care s-a realizat, la solicitarea ADR Centru, a fost reaprobat acordul de parteneriat prin care suma inițială a fost diminuată la 1.844.000 de lei. După realizarea proiectului tehnic, se va pregăti un alt proiect de hotărâre de realizare a lucrărilor, data începerii lucrărilor nefiind încă stabilită, însă având în vedere lungimea traselui de 45,37 de km, durata va fi în jur de 36 de luni.
La proiectele POR, se merge pe principiul rambursării, beneficiarul plătind înainte, iar dacă economisește sumele îi revin și poate compensa din cofinanțare sau direcționa spre alte proiecte.
Dacă, dimpotrivă execuția costă mai mult, atunci administrația locală sau beneficiarul trebuie să completeze sumele lipsă, a explicat purtătorul de cuvânt al ADR Centru, Nicolae Mărgineanu:
Dacă proiectul necesită o sumă mai mare decât și-a programat beneficiarul, el este obligat să suporte diferența de preț. În cazul în care din procedura de achiziție se realizează o economie la program, atunci primele fonduri care se economisesc sunt ale beneficiarului. Dacă suma respectivă economisită este mult mai mare, atunci economia apare și la fondurile europene iar acea sumă va putea fi folosită doar de statul membru, în cadrul altor proiecte.
Lucrarea de reabilitare a celor peste 50 de km de șosea dintre Ernei – și Sovata presupune un strat nou de asfalt, refacerea podurilor, podețelor și a trecerilor de nivel cu cale ferată de pe parcurs.
Valeriu Russu