Strategie de dezvoltare a afacerilor din România, prezentată la Tîrgu-Mureș

Aflată în ședință de lucru a Consiliului Consultativ pentru Antreprenoriat, secretarul de stat în cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Paula Pîrvănescu a anunțat planurile strategiei de dezvoltare prin investiții:

Platformă online în care vom prezenta tot ce înseamnă societăți comerciale, cu un număr de salariați între 10 și 249 care pot fi subcontractați și care își pot promova inclusiv produsele pe piața externă. Pe lângă asta vom face un catalog de proiecte. În afara faptului că va promova câteva proiecte ale consiliilor locale și județene, vom promova antreprenori români care își doresc să-și găsească parteneri străini.”

Strategia de dezvoltare a României prin investiții va fi gata cel târziu în martie, a spus secretarul de stat Paula Pîrvănescu.
Antreprenorii români vor avea la dispoziție și un chestionar online pentru întrebări și răspunsuri privind relația cu autoritățile publice.
Și aceasta nu e tot, arată reprezentanta Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Paula Pîrvănescu:

Ne dorim și clar vom reuși până la finele anului o platformă în ceea ce privește debirocratizarea, în ceea ce privește accesarea de fonduri europene și naționale. Există un cumul foarte mare de documente care ne dorim să nu mai fie cerute mai ales că e vorba de a se verifica instituțional acele informații și mai bine le eliminăm.”

O altă platformă virtuală la care se lucrează din septembrie este cea privind toate variantele de finanțare pentru antreprenorii români.

Marcela German

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri