Spectrul foametei bate la ușile Europei

După ce Rusia și Ucraina au interzis exportul de cereale, tot mai mulți oficiali caută soluții pentru a compensa deficitul de porumb de pe piață. În vreme ce România pare să nu aibă deocamdată probleme, fiind cel mai mare producător al continentului, fermierii europeni se îndreaptă spre nutreţul modificat genetic pentru a înlocui porumbul din Ucraina.

Astfel, fermierii europeni se pregătesc să cumpere mai mult nutreţ modificat genetic din SUA şi America Latină, după ce invazia rusească a întrerupt livrările de porumb din Ucraina. Potrivit Bloomberg, războiul din Ucraina a obligat deja companiile să caute alternative la uleiul de floarea soarelui iar modificarea schimburilor comerciale ar urma să includă şi porumbul, care este utilizat în principal ca nutreţ pentru hrana animalelor. Porumbul nemodificat genetic din Ucraina reprezintă aproximativ jumătate din importurile Uniunii Europene. În schimb, în cazul porumbului din SUA, aproximativ 92% este de tip modificat genetic, un procent similar fiind valabil în cazul celui din Brazilia, susţine Center for Food Safety.

Deşi companiile din UE nu trebuie să eticheteze carnea sau produsele din animale hrănite cu culturi modificate genetic, în ultimul deceniu a crescut cererea pentru lactate de la vaci care sunt hrănite cu nutreţ care nu este modificat genetic. Dar, pe măsură ce UE se îndreaptă spre garantarea securităţii alimentare, blocul comunitar relaxează şi regulile privind importurile. În Spania, ţară care pe parcursul următoarelor săptămâni aşteaptă să primească porumb din SUA, Argentina şi Brazilia, Guvernul de la Madrid a decis să permită, temporar, importurile care conţin urme de pesticide, pentru a putea face faţă opririi importurilor din Ucraina. Această soluţie va ajuta la evitarea crizelor de aprovizionare, a declarat un purtător de cuvânt de la Asociaţia producătorilor de nutreţ din Spania (CESFAC), care alături de Ţările de Jos este unul din cei mai mari clienţi pentru porumbul din Ucraina.

Preţul porumbului şi al altor cereale a crescut în urma invadării Ucrainei, ţară care a exportat aproximativ 6,6 milioane de tone de porumb în UE până la finele lunii martie, sub media multianuală de 7,2 milioane de tone. Andree Defois, analist la firma de consultanţă Strategie Grains, prognozează că UE va importa în sezonul agricol curent 800.000 de tone de porumb din SUA, cea mai mare cantitate de după sezonul 2017-2018. România a fost în 2021 cel mai mare producător european de porumb și floarea-soarelui, în timp ce la cultura de grâu ne-am situat pe locul patru în UE, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică.

Aceste date n-ar trebui să ne stârnească, cel puțin deocamdată, temeri privind viitorul surselor de hrană, în contextul acutizării crizei provocate de războiul din Ucraina.

Autor: Virgil Natea

Editor: Corina Muntean

Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg. Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri