Membrii Comisiei pentru aderarea României la Schengen, în vizită la punctul de control al Aeroportului Otopeni
Membrii Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru aderarea României la Spaţiul Schengen au întreprins, azi, o vizită la Centrul de Supraveghere şi Controlul Trecerii Frontierei din cadrul Aeroportului Bucureşti – Otopeni şi la Centrul Operaţional de Coordonare al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române.
Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES, cu ocazia vizitei, au fost prezentate detalii privind dotările tehnice şi resursele de personal alocate de către România pentru supravegherea şi controlul celor 2.070 km de frontieră externă a Uniunii Europene, precum şi privind măsurile întreprinse de către Poliţia de Frontieră în vederea îndeplinirii condiţiilor prevăzute în Codul Frontierelor Schengen.
foto : schengen.mai.gov.ro
Sursa: Agerpres