Doar jumătate dintre contribuabilii mureșeni au depus declarațiile fiscale

Prin urmare, în următoarele două săptămâni va crește foarte mult activitatea de depunere a declarațiilor, atât online, cât și la ghișeele instituției.

Primul termen pentru depunerea declarației unice a fost 15 martie, dar din cauza stării de urgență termenul a fost prelungit până în 25 mai și ulterior până în 30 iunie. Același termen, de 30 iunie, este valabil și pentru depunerea formularelor 230 pentru sponsorizarea entităților non-profit.

În județul Mureș peste 30.000 de contribuabili mai trebuie să depună declarațiile, dintre care 20.000 pentru formularul 230.

Acestea se pot depune la ghișee și în format de hârtie ,dar se recomandă mediul online, precizează directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Mureș, Denes Iren:

Facilitățile în ceea ce privește transmiterea acestor declarații înseamnă depunerea prin Spațiul Privat Virtual (SPV) și declarațiile 230, tot așa, pot fi depuse de către entitatea beneficiară prin SPV cu borderou. Se pot trimite de la sediu și foarte ușor, clar ajung declarațiile la noi. Cam 50% din declarații s-au depus și încă așteptăm un volum mare, un număr considerabil în două săptămâni și un pic… Sper să putem să preluăm, noi preluăm și în format de hârtie.

ANAF va transmite în perioada următoare notificări tuturor contribuabililor care nu au depus încă declarațiile fiscale și care nu au solicitat regim derogatoriu, astfel încât să fie evitată declararea stării de inactivitate a acestora.

Cristina Bulbescu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri