Câștigul din chirii
De ce să intri în afaceri, să umbli după clienţi, să te chinui să găseşti angajaţi care nu mai vin a treia zi la muncă, să tai facturi şi să nu le încasezi, ba chiar să mai şi plăteşti taxe la stat, când poţi să trăieşti bine-mersi din chirii. Totuși, dacă ai avut bani și ai investit în imobile pentru ca apoi să le dai în chirie, sau ai de gând să o faci, trebuie să ai calculele bine făcute,ca să nu ieși pe pierdere.
Care este câștigul din închiriere spațiilor locative, în regiunea Centru?
Când vorbim de chirii, cheltuielile suplimentare care apar pe parcurs, în functie de modul de finantare, taxele locale, taxele pe venituri si intretinerea proprietatii vor face ca investitia sa fie mai mult sau mai putin profitabilă. Investiția în imobiliare pare o mică afacere, dar apar trebuie ținut cont de costurile aferente inchirierii, ce includ partea de marketing, mentenanta, taxele pe veniturile obtinute si alte impozite ce trebuie achitate statului, inclusiv contribuții de asigurari, dacă vrei să fii în legalitate. Altfel riști amenzi usturătoare. Impozitul anual pe venituri din chirii, adica venituri din cedarea folosintei bunurilor, este în cunatum de 12% din valoarea totală a chiriei pe un an, la care se adaugă 5,5% contributie de asigurari sociale de sanatate, pentru o singura proprietate – prima si respectiv 16% din valoarea lunara a chiriei, la care se adauga +5,5% CASS la a doua sau a treia proprietate. Toate acestea adunate se scad din venitul obținut de pe urma închirierii locuinței și îți dau un profit.
Dar, ca mai în toate activitățile, apar și costuri ascunse, precum reparații, întreținere, pierderea chiriașului etc. Evident, și acestea trebuie luate în considerare. În plus, trebuie luate in considerare si costurile cu pregatirea de închiriere a locuintei. Cei mai multi chiriasi romani, intre 80 si 90%, prefera locuintele mobilate si cu bai si bucatarii echipate. Amenajarea minima pentru inchiriere se face cu cel putin 10% din pretul de achizitie al locuinței. Ținând cont de toate aceste aspecte, de cheltuieli și acoperirea riscurilor, ne putem face un calcul pe baza mediei chiriilor încasate în zonele în care se află amplasate proprietățile și media lunară a tuturor costurilor suportate. Dacă rezultatul este pe plus, înseamnă că avem un profit. Și acum să vedem ce chirii am putea obține de pe urma proprietăților noastre, în orașele mai importante din zonă.
În Tg.Mureș, apartamentele de 2 camere pot fi închiriate începând cu 200 de euro și ajung și la 550 de euro, în zonele centrale sau lângă Universități, dacă sunt complet dotate și mobilate. Cele de 3 camere, sunt, firește, mai scumpe, chiria ajungând și la 700 de euro. În Brașov, prețurile pornesc de la 225 de euro și ajung la 500 de euro pentru 2 camere, media fiind de 380 euro, chiria pe o lună. La 3 camere media chiriei este de 450 de euro, prețurile variind, conform portalului imobiliare.ro, de la 300 la 600 de euro. În final un sfat al specialiștilor în imobiliare: mai bine stabiliti o chirie de valoare medie, pentru atragerea unor chiriasi stabili, decat o chirie mai mare, dar care va aduce o fluctuatie mai mare de chiriasi si cu perioade mai lungi in care locuinta va sta goala.
Acest lucru presupune că va trebui sa acoperiti intretinerea spatiilor comune si sa suportati neincasarea chiriei, care se scade din profitul anual. Marja de chirie pe care o puteti scădea pentru a fi in zona de inchiriere rapida este de 5-10% din media de pe piață.
Autor: Virgil Natea
Editor: Corina Muntean
Rubrica Buzunare pline este o rubrică de profil economic realizată de Virgil Natea. Ea poate fi ascultată la Radio Tg.Mureș, pe frecvențele de 102,9 FM și 98,9 FM, de luni până vineri, în emisiunea Pulsul Zilei, la ora 11,40 și, în reluare, în emisiunea Sens unic la ora 16,45.
Sursa: www.imobiliare.ro