Astăzi s-a semnat contractul pentru modernizarea patinoarului din Gheorgheni

Contractul de finanțare prevede consolidarea, modernizarea, extinderea și dotarea patinoarului artificial din municipiul Gheorgheni (jud. Harghita). Astfel, se va extinde tribuna și spațiile tehnice, dar se va construi și un corp nou pentru antrenamente , un bazin, precum și o parcare.

Reabilitarea acestui obiectiv era necesară, în condițiile ăn care în regiune hocheiul este extrem de important, fiind practicat încă din anul 1949. În acest moment, aproximativ 200 de copii sunt jucători activi în Gheorgheni.

Patinoarul artificial a fost construit în perioada 1977-1982, până în prezent nefiind realizate reparații capitale la clădire.

Valoarea totală a contractului este de aproape 38 de milioane de lei, iar finanțarea se va realiza cu fonduri de la Ministerul Lucrărilor Publice și de la bugetul local al municipiului Gheorgheni

Durata contractului este de 29 luni, dintre care 5 luni pentru proiectare și 24 luni pentru execuția efectivă a lucrărilor.

Până în prezent, CNI a finalizat alte 3 patinoare artificiale (la Brașov – jud. Braşov, Cârţa – jud. Harghita şi Târgu Secuiesc – jud. Covasna), în valoare totală de 77 de milioane de lei.

Corina Fontu

Lasă un răspuns
Adresa ta de email nu va fi publicatã. Câmpurile necesare sunt marcate cu*

VIDEOFM

Acum in emisie

Music RTM cu radiomures

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri