APIA eliberează adeverințe
De luni a început eliberarea adeverințelor pentru beneficiarii schemelor de plată implementate de APIA în cadrul Campaniei 2019 și pentru cei care intenționează sa acceseze credite bancare pentru finanțarea activităților specifice.
Printr-o solicitare scrisă, fermierului i se eliberează o adeverință care atestă faptul că cererea unică de plată a fost depusă și că solicită ajutor pentru schema de plată unică pe suprafață, plată redistributivă, pentru practici agricole benefice sau pentru măsuri de mediu și climă.
Valoarea creditului acordat de instituțiile bancare și non-bancare care au încheiate convenții cu Agenția poate fi de până la 85% din valoarea sumei calculate conform adeverinței.
Conform Ordinului Ministerului Agriculturii, dobânda creditelor este variabilă și va fi calculată in funcție de ROBOR 6 luni + maxim 2%. APIA le recomandă fermierilor să fie atenți la soluțiile financiare propuse de instituțiile finaciar-bancare și nebancare, pentru a alege modalitățile de finanțare care le satisfac cel mai bine cerințele.
Creditele acordate de băncile fermierilor vor fi garantate de Fondul de Garantare a Creditului Rural (și Fondul Național de Garanare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (FNGCIMM).
Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/FNGCIMM vor fi postate pe pagina web a instituției www.apia.org.ro.
Sursa: Redacția