2.000 de lei sprijin financiar pentru familiile din Târgu Mureș care adoptă copii

Persoanele sau familiile din municipiul Târgu Mureș care adoptă copii pot beneficia și anul acesta de un sprijin financiar în valoare de 2.000 de lei. Banii sunt alocați prin Direcția de Asistență Socială a municipiului, în baza unei Hotărâri a Consiliul Local (nr. 333/28.11.2019).

Acest sprijin se acordă o singură dată pentru fiecare copil adoptat, pe bază de cerere, iar cei care adoptă minori trebuie să aibă domiciliul pe raza municipiului Târgu Mureș.

Imediat după Hotărârea Consiliului Local au apărut și solicitanții pentru acest sprijin. Astfel, în cursul anului 2020, la nivelul Direcției de Asistență Socială Târgu-Mureș, 2 familii au beneficiat de ajutorul financiar în valoare de 2.000 de lei, iar în cursul anului 2021, alte 3 familii care au adoptat copii au primit acest ajutor bănesc.

Acte necesare:

– Cerere tip și consimțământ (Vezi aici);

– Acte de identitate ale părinților (original+copie);

– Certificat de naștere al copilului (original+copie);

– Hotărâre Judecătorească privind adopția;

– Extras de cont bancar.

Cererea privind acordarea sprijinului financiar pentru persoanele sau familiile care adoptă copii se va depune, împreună cu actele doveditoare care atestă eligibilitatea, la Registratura Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș, str. Gh. Doja, nr. 9 (camera 8). De asemenea, se poate transmite și în format electronic pe adresa de email: registratura.das@tirgumures.ro. Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0365/430859.

Virgil Natea

VIDEOFM

Acum in emisie

PE CĂRAREA DORULUI cu MARIA BUTILA

Cer acoperit

Vânt: 0 m/s

Cer acoperit -1°C

Vânt: 3 m/s

5°C

Top 30 RTM

  • 1. KATY PERRY – Not the end of the world,

  • 2. SICKOTOY FT MISHA MILLER – Touche,

  • 3. KYLIE MINOGUE – Magic,

  • 4. BLACK EYED PEAS ft. SHAKIRA – Girls like me,

  • 5. ROXEN ft. ALEXANDER RYBAK – Wonderland,

  • 6. SMILEY ft. DELIA – Ne vedem noi,

  • 7. JASON DERULO ft. NUKA – Love not war,

  • 8. AVA MAX – My head & my heart,

  • 9. AVA MAX – Salt,

  • 10. JENNIFER LOPEZ – In the morning,

  • 11. ANDIA – Ce suntem noi,

  • 12. HOLOGRAF ft. K-GULA – Grijile s-au dus,

  • 13. SIA ft. BURNA BOY – Hey boy,

  • 14. LUMINITA ANGHEL ft. NICO – Prietene,

  • 15. PAX PARADISE AUXILLARY – Nisipuri miscatoare,

  • 16. ED SHEERAN – Afterglow,

  • 17. KYGO ft. DONNA SUMMER – Hot stuff,

  • 18. LEONY – Faded love,

  • 19. VOLTAJ – Doar pentru ea,

  • 20. MARIA – Din vina mea,

  • 21. TOM GRENNEN – Little bit of love,

  • 22. ARMIN VAN BURREN ft. DUNCAN LAUREN E – Feel something,

  • 23. IRIS – Subteran,

  • 24. ALEXANDRA UNGUREANU – De n-am fi împreună,

  • 25. THE WEEKND – Save your tears,

  • 26. THE MONTANS ft. EMAA – Insula,

  • 27. D-l GOE – Fata de la radio,

  • 28. DAVID GUETTA ft. SIA – Let’s love,

  • 29. JASON DERULO ft. ADAM LEVINE – Lifestyle,

  • 30. AMI ft. FLORIAN RUS – Regrete,

Sugereazã piesã
= 4.9763RON-9.9999
  • usd 1.1575 1 -0.0003

  • chf 5.2942 1 -0.0145

  • aud 3.0875 1 -0.0114

Live Video

Dedica o melodie unei persoane dragi

Completeaza formularul de mai jos,iar dedicatia ta se va auzi in emisiunea
Trimite Dedicatia

Blog

Noul prefect al județului Mureș a depus ...

APETRI MARGARETA | Citeste articolul

Doctorul Ovidiu Butuc este, de astăzi, o...

Maşină răsturnată şi alte 6 autoturisme ...

Stan Lucian | Citeste articolul

În această dup-amiază, în municipiul Bra...

Parteneri