Economia județului Mureș dă semne de revenire

Publicat de MIRELA ROTAR, 30 aprilie 2018, 11:06
După ce în prima lună a anului s-a înregistrat o scădere semnificativă atât a producției industriale, cât și a turismului și a venitului salarial, luna februarie pare că a adus o echilibrare a acestor indicatori.
Producția industrială a înregistrat o creștere cu 5,5% iar numărul de turiști a fost mai mare cu aproape 13% față de aceeași perioadă a anului trecut.
Directorul Direcției Județene de Statistică Mureș, Ioan Matei:
Asta provine dintr-o evoluție favorabilă în luna februarie a câtorva activități industriale de bază ale județului. Aici mă refer la prelucrarea lemnului, fabricarea lemnului, industria chimică, producția și furnizarea de energie electrică, termică și gaze naturale. Ele au avut o evoluție pozitivă și astfel au ajuns la o creștere a producției industriale. Iarăși, evoluția pozitivă a turismului în județul Mureș continuă. Au fost peste 7.300 de turiști în plus față de aceeași perioadă a anului trecut iar numărul de înnoptări au crescut cu peste 17%.”
De asemenea, starea socială este mai bună față de aceeași perioadă a anului trecut. A crescut cu peste 4.000 de persoane numărul angajaților, iar șomajul este în scădere.
În schimb, mureșenii sunt codași la venitul salarial, salariul mediu net, de 2.260 de lei, fiind cu mult mai mic față de media națională.
Şeful Direcției de Statistică Mureș, Ioan Matei:
La sfârșitul lunii februarie am ajuns la un număr de 136.120 de salariați. În ceea ce privește câștigurile salariale, aici avem o creștere ușoară a salariului net față de luna ianuarie dar avem o scădere față de decembrie și față de noiembrie. Șomajul este undeva la 3,9%.”
Conform ultimelor informații statistice, în semestru IV al anului trecut, în județul Mureș erau sub 133.000 de pensionari, cu 680 de persoane mai puține față de anul trecut, în timp ce pensia medie lunară a depășit cu puțin 1.000 de lei.
Cristina Bulbescu