Echipele braşovene de handbal participă în week-end la turnee amicale
Publicat de radiomures, 12 august 2011, 00:00
Echipele braşovene, din ligile naţionale de handbal, îşi continuă pregătirea şi partidele de verificare. Atât băieţii de la Dinamo Municipal, cât şi fetele de la Corona vor participa la sfârşitul acestei săptămâni la turnee amicale, prilejuri de verificare şi pregătire. Astfel, Corona Braşov, pregătită de Mariana Târcă şi Dumitru Berbece, a răspuns afirmativ invitaţiei clubului SCM Craiova şi va participa la turneul organizat la Filiaşi, unde vor mai lua startul campioana Serbiei, Ştiinţa Bacău şi echipa craioveană. În echipa braşoveană au fost ,,reparate” accidentările suferite la precedentul turneu, de la Bacău, astfel încât Cherescu şi Zamfir, ultima cu un bandaj gros la picior, au reuşit să se antreneze miercuri, la parametri obişnuiţi. La antrenamente a participat şi Adriana Tudorache, care şi-a revenit după accidentare. Singura problemă medicală, care mai persistă este cea a Dianei Constantinescu, aflată încă în perioada de readaptare la efort, după întervenţia de la genunchi. Echipa braşoveană va pleca joi, după antrenamentul de dimineaţă, spre Filiaşi.
La rândul lor, băieţii de la Dinamo Municipal, pregătiţi de Sebastian Bota şi Ionel Ene, vor pleca la Bacău, unde este programat un turneu tare, la care vor lua startul campioana României, HCM Constanţa, Ştiinţa Bacău şi CSM Bucureşti. Despre acest turneu, noul venit la Dinamo Municipal Braşov, portarul Emilian Marocico ne-a declarat : ,,Este un turneu de cinci stele, la care suntem onoraţi să participăm, ţinând cont de prezenţa selectă. Dacă în campionat nu ne vom putea confrunta cu prea multe şanse cu echipa campioană sau cu Ştiinţa Bacău, care vor avea alte obiective comparativ cu noi, măcar la acest turneu să le punem probleme acetor formaţii de top. Dorim să câştigăm măcar un meci la turneul de la Bacău, poate cu echipa din Bucureşti, care este mai la îndemâna noastră”
Dorin Duşa