Echipa de futsal CSM Tg.Mureș se întărește cu doi jucători de națională
Publicat de Stan Lucian, 9 ianuarie 2025, 16:32
Portarul Roberto Voin și Mihnea Toader (foto-dreapta) sunt noii jucători ai prim-divizionarei de futsal CSM Tg.Mureș. Aceștia au fost prezentați oficial în cadrul unei conferințe de presă, susținută de antrenorul Cosmin Gherman.
Mihnea Toader (26 ani), vicecampion național sezonul trecut cu CFR Timișoara, a evoluat ultima oară în prima ligă franceză, la echipa Paris Acasa Futsal. Roberto Voin (27 ani), format la Informatica Timișoara, a jucat ultima oară la West Deva.
Ambii jucători fac parte din lotul naționalei de futsal a României, la care au fost convocați și trei componeți ai echipei CSM Tg.Mureș, respectiv Bogdan Covaci, Iszlai Richárd și Küsmödi Tamás.
12 etape, formația târgumureșeană se clasează pe cea de-a treia poziție în clasamentul Ligii I, cu 22 puncte și și-a asigurat deja prezența în faza play-off. United Galați, campioana en-titre și FK Odorheiu Secuiesc se află pe primele locuri, cu 33, respectiv 30 de puncte.
“Chiar dacă se prefigurează o finală între Galați și Odorhei, noi nu renunțăm și vom lupta pentru fiecare punct pus în joc.
Nu ne predăm și vrem să facem meciuri bune. Obiectivul vizat este să terminăm pe locul III în campionat și să ne calificăm în Final Four-ul Cupei României. Față de campionatul trecut, când am luptat pentru menținerea în prima ligă, acum am avut un sezon de excepție. Băieții sunt foarte serioși, muncitori, și rezultatele se văd.
Cu siguranță, noii veniți vor întări echipa și vom avea un cuvânt greu de spus în play-off”, a declarat antrenorul Cosmin Gherman.
În primul meci din 2025, CSM Tg.Mureș va întâlni la 14 ianuarie, pe teren propriu, de la ora 18.00, pe West Deva, aflată pe locul V, cu 14 puncte.
Autor: Valeriu Voaideș