După 15 mai va fi obligatorie purtarea măştii de protecţie în spaţii publice închise
Publicat de Corina Muntean, 22 aprilie 2020, 15:23 / actualizat: 7 august 2020, 18:41
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, miercuri, că după data de 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măşti de protecţie în spaţii publice închise şi în transportul în comun.
Preşedintele a făcut acest anunț la finalul unei şedinţe de lucru cu premierul Ludovic Orban şi cu alţi responsabili guvernamentali pe tema epidemiei de COVID-19.
Klaus Iohannis:
Am decis azi că din 15 mai toată lumea va fi obligată să poarte măști de protecție în spațiile publice închise și în transportul în comun. Această măsură nu va fi limitată în timp. Vom putea renunța poate la anul, când pandemia va fi sub control și nu mai există riscul infectării.
Șeful statului a mai anunțat că starea de urgență nu va fi prelungită după 15 mai, când se vor relaxa o parte din restricțiile impuse de autorități pentru stoparea propagării pandemiei de coronavirus, începând cu restricțiile privind deplasările individuale.
Președintele a mai precizat că din 15 mai se renunță la declarațiile pe proprie răspundere în ceea ce privește deplasările individuale, dar o serie de interdicții vor rămâne în vigoare, cum ar fi cele privind adunările publice.
Sorin Șchiopu