Dumitru Chipăruș – un maestru remarcabil al detaliilor în bronz
Publicat de radiomures, 5 octombrie 2015, 09:34 / actualizat: 6 octombrie 2015, 12:51
Renumit – datorită sculpturilor sale din bronz și fildeș, care reprezintă (în stilul „Art Déco”) dansatoare exotice –, Dumitru Haralamb Chipăruș, născut în 16 septembrie 1886/Dorohoi, a trecut la cele veșnice pe 22 ianuarie 1947/ fiind îngropat în cimitirul „Bagneux”, din sudul Parisului…
Cunoscut și sub numele de Dimitri, Dmitri, Demetre sau Dimitrius Chiparus, deține un record pe piața internațională de artă… Aprilie 2007 înseamnă performanța supremă a recunoașterii postume a valorii sculptorului și ceramistului; în New York, la casa „Sotheby’s”, opera „Les Girls” era adjudecată cu 590.240 de euro; altă capodoperă, „Finale”, a fost estimată/septembrie 2013 la 355.000 de euro…
În 1909, Dumitru Chipăruș plecase în Italia pentru a lua lecții de la sculptorul italian Raffaello Romanelli, iar, în 1912, mutat la Paris pentru a studia la „École des Beaux-Arts”, a luat lecții de la Antonin Mercie și Jean Boucher. Perioada cea mai prolifică a carierei sale trebuie plasată între 1914 și 1933, în relație cu mișcarea artistică din artele decorative… Dumitru Chipăruș rămâne, probabil, cel mai faimos exponent al figurinei din bronz / stilul Art Déco.
Întregul text pe această temă îl găsiți pe site-ul eualegromania.ro
Radio România Regional vă prezintă proiectul “Eu aleg România – 100 de români pentru istoria lumii”. 100 de personalităţi din cultură sau ştiinţă care au marcat dezvoltarea lumii prin realizările lor. 100 de români care prin creativitate, muncă şi curaj au adus România intre ţările care au imbogăţit cunoaşterea universală.