DSP Mureș pregătește vaccinarea la agenții economici

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 aprilie 2021, 15:09
Companiile private vor putea deschide centre de vaccinare în incinta proprie pentru a vaccina angajații, au anunțat autoritățile române.
Scopul inițiativei este de a crește numărul persoanelor vaccinate dar și de a reduce la minimum riscul ca angajații firmelor să se îmbolnăvească.
În acest moment DSP-urile intervievează agenții economici pentru a stabili necesarul de doze.
Acum suntem în analiză la agenții economici, la solicitările agenților economici, să vedem câte persoane ar dori să se vaccineze astfel încât să facem programările de vaccinare în cadrul acelor unități. Primele semnale sunt bine, sunt agenți economici care au 2-300 de angajați care ar dori, plus membrii de familie. Săptămâna viitoare vom avea situația de ansamblu.
În prezent se analizează și solicitările de vaccin din mediul rural și se ia în calcul inclusiv varianta centrelor mobile, pentru ca vaccinul să ajungă în zonele izolate.
Raluca Creț