DSP Mureș așteaptă 8.000 de doze de vaccin ROR

Publicat de radiomures, 11 iulie 2017, 14:12
Acestea ar urma să sosească în această săptămână pentru a fi distribuite medicilor de familie din județ.
Promisiunea vine de la Ministerul Sănătății care a trimis o adresă în acest sens Direcției de Sănătate Publică (DSP) Mureș, spune purtătorul de cuvânt al instituției, dr. Stelian Caraghiaur:
În data de 6 iulie am primit o adresă de la Ministerul Sănătății prin care am fot informați că se va livra o cantitate de 333.810 de doze de vaccin din care pentru județul Mureș revin 8.060 de vaccin ROR. Încă nu au sosit dar undeva, săptămâna aceasta ar trebui să ajungă.”
Doar 18 doze de vaccin ROR mai sunt la această dată în stocurile DSP Mureș. Din raportările medicilor de familie sunt însă 9.700 de copii nevaccinați la această dată împotriva rujeolei. Revine purtătorul de cuvânt al DSP Mureș, dr. Stelian Caraghiaur:
Dozele care vor veni ne vor ajunge până aproape de sfârșitul anului. La ora actuală sunt 9.691 de persoane nevaccinate din care nu… nu sunt toți de găsit, să zic. De asta, spunem că ne vom încadra pentru că în teritoriu mai sunt undeva la 800 de doze.”
În prima jumătate a anului s-au înregistrat peste 180 de cazuri de rujeolă în județul Mureș și un deces la un bebeluș care a primit boala de la mama lui în ultimul semestru de sarcină, deși mama era vaccinată.
Cristina Bulbescu