Drum rapid între Braşov şi Sf. Gheorghe
Publicat de radiomures, 15 noiembrie 2013, 19:13
Reprezentanţii consiliilor judeţene Braşov şi Covasna s-au întâlnit din nou la Braşov, pentru a fixa toate detaliile, legate de proiectul referitor la construirea unui drum rapid între cele două municipii reşedinţă de judeţ.
După ce prima rundă de discuţii a reliefat interesul comun al celor două părţi, privind acest drum, acum a fost schiţat şi traseul. Astfel, de la Ilieni, judeţul Covasna, se trece pe la Podu Olt, iar de aici se va traversa direct spre şoseaua de centură a Braşovului. În acest fel, distanţa dintre cele două reşedinţe de judeţ ar fi mai scurtă atât în ceea ce priveşte numărul de kilometri, cât şi timpul parcurs, iar covăsnenii vor ajunge mult mai uşor pe viitoarea autostradă Braşov – Bucureşti. Proiectul pentru drumul rapid a fost inclus în portofoliul de finanţare cu fonduri europene pentru perioada 2014 – 2020.
Dorin Dusa