Drum închis în Covasna din cauza zăpezii
Publicat de radiomures, 31 ianuarie 2012, 00:00 / actualizat: 4 martie 2015, 14:46
DJ 121 a fost închis temporar traficului rutier între localităţile Leţ şi Moacşa, din cauza viscolului care aduce nămeţii pe şosea.
Măsura a fost luată în cursul după-amiezii de luni, după repetate încercări de deszăpezire a acestui tronson.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna, Andrea Buzsi a menţionat că în zonă nu mai ninge, dar utilajele de deszăpezire nu pot face faţă viscolului puternic.
Potrivit acesteia, este vorba despre „un drum secundar, mai puţin circulat”.
Toate celelalte drumuri publice din judeţul Covasna sunt deschise circulaţiei rutiere, însă pe unele dintre acestea se desfăşoară în condiţii de iarnă, pe carosabil acoperit cu gheaţă sau zăpadă bătătorită.
Mara Deleanu