Drapelul României, celebrat la Tîrgu-Mureș

Publicat de Corina Muntean, 26 iunie 2018, 13:36 / actualizat: 27 iunie 2018, 11:36
Ceremonia de astăzi a început cu sfințirea drapelului în Catedrala Mare din centrul municipiului. Apoi, o gardă de onoare l-a transportat până în Cetatea Tg. Mureșului, unde a fost înălțat pe un catarg.
Subprefectul de Mureș, Nagy Zsigmond, a dat citire mesajul primului ministru, subliniind că drapelul tricolor, împreună cu stema, sigiliul țării și imnul național, sunt principalele simboluri românești:
Primarul Tg. Mureșului, Dorin Florea, a arătat că, în pofida tensiunilor existente în societatea românească, el continuă să spere într-un viitor sănătos pentru aceasă țară:
Atât de mult s-a vorbit, atâta înflăcărare a fost de-a lungul istoriei acestei țări pentru însemnele naționale, atâția oameni sau jertfit, au reprezentat România și s-au luptat pentru rolul și locul ei într-o Europă a valorilor, ca să ajungem astăzi într-o situație de neacceptat. În același timp, continui să cred că redeșteptarea acestei țări, acestui popor, va fi în momentul în care va așeza mai presus de tot ce înseamnă urât, chiar valorile naționale. Dar nu făcute de-a valma și doar de a marca un eveniment, ci pur și simplu de a-l simți în sufletul fiecăruia și în maifestările de zi cu zi.”
La cereremonia de azi din Cetatea Tîrgu-Mureșului au fost destul de puține persoane prezente, majoritatea fiind oficiali și persoane în vârstă.
Astel, dacă cei vârstnici s-au exprimat în favoarea unui patriotism sănătos, pentru unii tineri, sunt mai importante relațiile interumane decât simbolurile naționale:
Drapelul Național reprezintă simbolul suprem al unităţii şi identităţii româneşti.
Tricolorul a apărut în timpul Revoluţiei de la 1848 şi a însoţit apoi, permanent, lupta românilor pentru atingerea idealului statului naţional unitar.
Ziua Drapelului a fost proclamată prin Lege în 1998 şi se sărbătoreşte în fiecare an la data de 26 iunie
Valeriu Russu