Două trasee turistice din masivul Călimani sunt închise

Publicat de Rotar Mirela, 26 decembrie 2022, 11:00
Serviciul Public Judeţean Salvamont Mureş informează că, în zona montană a judeţului, stratul de zăpadă la altitudini de peste 1.400 de metri este de cca 15-30 cm. În zonele unde vântul a viscolit zăpada (de regulă la limitele dintre pădure și golul alpin) și pe jgheaburi, grosimea stratului de zăpadă poate ajunge până la 50 -60 cm.
Turiștii care aleg o plimbare pe munte în această perioadă trebuie să țină cont de atenționările de vreme rea, și să nu se hazardeze pe traseele montane care urmăresc crestele montane sau traseele dificile de acces în zona de creastă, pentru că, din cauza vizibilității scăzute orientarea poate fi dificilă, iar marcajele turistice pot fi acoperite de zăpadă.
Şeful Serviciului Salvamont Mureş, Kovacs Robert, a declarat pentru Radio Tg.Mureș că este foarte important ca turiștii să aibă echipament de munte de iarnă și să ia în considerare că timpii de parcurgere a unui traseu în condiții de iarnă se pot dubla față de timpii afișați pe tablele indicatoare:
Atât în Munţii Gurghiu, cât şi în Munţii Călimani, avem destul de multă zăpadă. Fiecare persoană care vrea să facă o tură în zona montană a judeţului Mureş, trebuie să aibă la el un echipament adecvat de iarnă. Deci, şi dacă la Tîrgu Mureş sunt grade cu plus în munte ar putea să fie grade în minus, mai ales dacă ajungem într-o situaţie să rămânem şi peste programul stabilit de noi. Este foarte important să fim echipaţi corespunzător. Salvamont Mureş informează întotdeauna persoanele care ies în zona montană, prin Facebook sau pagina de web, iar dacă avem zone închise sau avertizări care depăşesc limita de siguranţă, este anunţat prin mass media. Patrulele salvamont sunt prezente încontinuu în zonele montane.
Două trasee turistice cu risc mare din masivul Căliman sunt închise, iar alte două nu sunt recomandate. Refugiile montane sunt deschise atât în munții Călimani, cât şi în munții Gurghiu.
Echipele Salvamont Mureş sunt în permanență pe tot parcursul sărbătorilor de iarnă în punctele de lucru din Lunca Bradului şi Sovata, iar un echipaj de sprijin este în alertă în Târgu Mureș.
Raluca Creț