Două spectacole de excepție, săptămâna aceasta, la Festivalul Internațional de Operă, Operetă și Balet, de la Brașov

Publicat de MIRELA ROTAR, 9 octombrie 2019, 14:26
Spectacolul (re)aduce în prim-plan viața de liceu, cu conflictele din sălile de clasă, farsele şcolăreşti, pline de umor, sfiala primelor întâlniri, durerea eșecurilor şi, nu în ultimul rând, preocuparea pentru propriul viitor.
Purtătorul de cuvânt al Operei Braşov, Cecilia Toma:
Festivalul continuă, sâmbătă, 12 octombrie, cu un eveniment fastuos, Marea Gală. În programul acestei seri extraordinare sunt incluse arii și duete din opere recunoscute și îndrăgite, Spectacolul de sâmbătă va aduce în fața publicului brașovean soliști români ale căror nume se regăsesc pe afișele marilor spectacole de operă din întreaga lume:
Preţul biletelor pentru spectacolul de joi este de 25 de lei, iar pentru Marea Gală melomanii trebuie să plătească între 45 şi 55 de lei, în funcţie de locul din sală.