Două persoane rănite într-un accident la Zetea

Publicat de Stan Lucian, 19 august 2023, 11:02
Două persoane au fost rănite, în această dimineață, într-un accident produs în localitatea harghiteană Zetea. Mașina în care se aflau a intrat într-un șanț, după cum a informat ISU Harghita.
La locul accidentului s-au deplasat trei echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Odorheiu Secuiesc, cu o autospecială de stingere, una de descarcerare şi o ambulanţă SMURD. Forțele de intervenție au constatat că este vorba de un bărbat și o femeie, răniți, dar conștienți.
Femeia, în vârstă de 46 de ani, a fost evaluată şi dusă la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita. Șoferul a refuzat transportul la unitatea medicală.
Autor: Rodica Boariu