Două cutremure s-au produs în această dimineaţă în judeţele Buzău şi Vrancea
Publicat de Rotar Mirela, 20 septembrie 2023, 08:42
Două cutremure cu magnitudinea de 3,1 s-au produs în această dimineaţă, la un interval de şapte minute, în judeţele Buzău şi Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Primul seism de 3,1 a avut loc la ora 5:37 în judeţul Buzău, iar cel de-al doilea cutremur, tot cu magnitudinea de 3,1, s-a produs la ora locală 5:44, în judeţul Vrancea.
De la începutul lunii septembrie, în România, au avut loc 19 cutremure, cu magnitudini cuprinse între 2 şi 4,2 pe Richter, din care 15 în judeţele Vrancea şi Buzău, zona seismică Vrancea, două în judeţul Buzău, zona Munteniei, şi câte unul în judeţele Gorj şi Braşov, respectiv zonele Oltenia şi Transilvania.