Dosarul Mineriadei: Procurorul general îi cere preşedintelui Iohannis aviz pentru urmărirea penală a lui Ion Iliescu
Publicat de Rotar Mirela, 4 aprilie 2024, 08:09
Procurorul general, Alex Florenţa, îi solicită preşedintelui Klaus Iohannis aviz pentru începerea urmăririi penale a lui Ion Iliescu în dosarului Mineriadei din iunie 1990, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Iniţial, în iunie 2017, fostul preşedinte Ion Iliescu a fost trimis în judecată pentru infracţiuni contra umanităţii, alături de fostul premier Petre Roman şi fostul director SRI Virgil Măgureanu, însă în decembrie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis restituirea dosarului la Parchetul Militar, pentru refacerea de la zero a anchetei.
Judecătorii au decis atunci anularea tuturor probelor strânse de procurori, fiind constatată nelegalitatea rechizitoriului .
Fostul preşedinte Ion Iliescu era acuzat de procurorii militari că el este cel care a dat ordinul pentru evacuarea în forţă a manifestanţilor din Piaţa Universităţii, inclusiv prin folosirea unor muncitori din marile întreprinderi din Bucureşti.