Dosarul „Gala Bute”, amânat pentru 9 mai

Publicat de Corina Muntean, 13 aprilie 2018, 16:19
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au amânat pentru 9 mai dezbaterile finale în dosarul „Gala Bute”, în care Elena Udrea a fost condamnată în primă instanţă la şase ani de închisoare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
Iniţial, Instanţa supremă stabilise ca azi să se desfăşoare ultimul termen al procesului, însă omul de afaceri Adrian Gărdean, care are statutul de martor-denunţător în dosar, nu s-a prezentat la audieri, urmând ca el să fie adus cu mandat pe 9 mai.
Tot azi, instanţa a respins o cerere depusă de avocaţii Elenei Udrea privind audierea acesteia prin videoconferinţă din Costa Rica. Avocaţii au invocat că fostul ministru a primit statutul de refugiat politic în Costa Rica, însă susţinerile apărătorilor nu au fost probate prin documentele depuse la dosar.