Dosarul electronic, misiune imposibilă

Publicat de radiomures, 17 noiembrie 2016, 12:23
Medicii de familie au început, săptămâna aceasta, alcătuirea dosarelor electronice după ce în 12 noiembrie acestea au devenit obligatorii.
Aproape o jumătate de oră durează însă generarea unei matrici a dosarului.
Și pacienții sunt depășiți de proceduri și multiplele coduri pe care trebuie să le rețină.
Președintele Patronatului Medicilor de Familie din județul Mureș, Ileana Mihăescu:
Azi am făcut prima tentativă și mi-a luat 26 de minute să generez o matrice dincolo de care n-am mai putut înregistra absolut nimic. În momentul în care intrăm pe dosar și introducem datele personale ale pacientului se generează automat o matrice. Acum o am în față, e alcătuită și 16 litere și cifre pe care pacientul, teoretic ar trebui să le memoreze ca să-și poată accesa dosarul electronic. Plus, că merge atât de greoi încât cred că ar trebui să lucrăm 25 de ore pe zi ca să facem dosare electronice pacienților.”
O altă problemă care se pune este cea a securității datelor. Pacientul poate refuza publicarea datelor, spune medicul de familie din Tîrgu-Mureș, Ileana Mihăescu:
Trebuie să avem consimțământul pacientului pentru că datele personale devin într-un fel publice. Dacă Casa află poate afla oricine despre datele personale, fiziologice, patologice ale pacientului. Pacientul are dreptul să permită publicarea lor sau nu. Oricum, toate documentele pe care le eliberăm le ridicăm în dosarul electronic dar poate că toate rubricile pe care le pretinde acesta nu o să fie completate. Dacă merge în același ritm, în condițiile în care SIUI-ul cade în fiecare săptămână o zi, două, atunci ne va lua un secol să facem dosare electronice.”
Programul informatic al cardului național de sănătate a fost blocat, total sau parțial luna aceasta, timp de 8 zile, medicii fiind nevoiți să lucreze noaptea pentru a reuși să valideze serviciile.
Aceștia spun că au atras de mai multe ori atenția Casei Naționale de Asigurări de Sănătate că programul informatic denumit SIUI al cardului național este subdimensionat.
Acum, însă, cu introducerea noii componente a dosarului electronic, problemele s-ar putea acutiza, cred reprezentanții medicilor de familie.
Cristina Bulbescu