Dosar penal pentru membrii unei secții de votare din Mureș
Publicat de radiomures, 11 decembrie 2016, 20:13
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş a întocmit un dosar penal pentru membrii Secţiei de Votare nr. 117 din Sighişoara.
Aceștia au decis să plece cu urna mobilă fără a fi însoţiţi de reprezentatul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al judeţului Mureş, repartizat la secţia respectivă.
Reprezentanții BEJ Mureș au declarat că poliţiştii efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului urnei de vot.
Pedeapsa prevăzută de Codul Penal pentru această faptă este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă şi interzicerea exercitării unor drepturi’.