Donald Trump afirmă că a învăţat multe despre coronavirus şi că acum îl înţelege mai bine
Publicat de MIRELA ROTAR, 5 octombrie 2020, 11:04
Preşedintele american, Donald Trump, a scris în reţelele de socializare online, că a învăţat multe despre coronavirus şi că acum înţelege mai bine acest virus.
El a făcut aceste afirmaţii într-o înregistrare video publicată online, cu puţin timp înainte de o apariţie surprinzătoare, într-un autovehicul ce a ieşit din curtea Spitalului Walter Reed din Washington, unde preşedintele primeşte tratament pentru COVID-19.
Însoţit de agenţi ai Secret Service, Trump a făcut cu mâna susţinătorilor, din maşină. Acest demers al preşedintelui a fost întâmpinat cu critici, în reţelele de socializare online. Un medic detaşat la Spitalul Walter Reed, a descris ieşirea preşedintelui drept un act ce ar putea pune în pericol viaţa agenţilor Secret Service implicaţi.
Pe de altă parte Casa Albă afirmă că au fost adoptate măsuri corespunzătoare de protecţie, inclusiv consultarea experţilor medicali.