Donaţie pentru Biblioteca Judeţeană Mureş.
Publicat de radiomures, 5 martie 2012, 00:00
Fondul instituţiei s-a îmbogăţit cu o colecţie de înregistrări donată de Consulatul Republicii Ungare la Miercurea Ciuc.
Astăzi, consulul Pal Barna Zsigmond a prezentat, la Biblioteca Judeţeană din Tîrgu-Mureş, o colecţie de circa 400 de DVD-uri, CD-uri şi partituri, aparţinând unor autori, orchestre de muzică simfonică, formaţii de jazz şi rock din ţara vecină.
Preşedintele Consiliului Judeţean Mureş, Lokodi Edita, a explicat că această donaţie va completa biblioteca multimedia ce se va inaugura în luna mai, în clădirea fostului Hotel Parc.
În total, consulatul Ungariei de la Miercurea Ciuc a strâns circa 1.500 de DVD-uri, CD-uri şi partituri care au fost distribuite şi bibliotecilor publice din Sovata şi Miercurea Nirajului.
Valeriu Russu