Domeniul schiabil de la Sinaia este închis din cauza vremii

Publicat de Corina Muntean, 15 ianuarie 2022, 12:04
Domeniul schiabil de altitudine al staţiunii Sinaia este închis, azi, din cauza vremii nefavorabile, vântul suflând în continuare cu putere, astfel că instalaţiile de transport pe cablu nu pot funcţiona, se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Gondolei Sinaia.
Potrivit sursei citate, la Cota 1400, alimentarea cu energie electrică este întreruptă de aseară, când zona s-a aflat sub Cod roşu de vânt.