Doi mureșeni au reușit să se vaccineze peste rând

Publicat de MIRELA ROTAR, 28 ianuarie 2021, 14:08 / actualizat: 29 ianuarie 2021, 17:52
Cei doi au fost vaccinați în faza I de vaccinare, cea dedicată personalului medical și celor din sectorul social, dar nu se încadrau nici în categoria celor din faza a doua de vaccinare.
Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – Județul Mureș, Damian Samoilă, a precizat pentru Radio Tg.Mureș că se efectuează cercetări în acest caz.
Potrivit datelor transmise astăzi de către reprezentanții DSP Mureș, în județul Mureș au fost înregistrate două cazuri de vaccinare care nu se înregistrează în faza I sau faza II de vaccinare, aceste cazuri fiind înregistrate într-un centru dedicat personalului de fază I. DSP Mureș a transmis faptul că analizează aceste cazuri pentru a vedea motivele pentru care nu se încadrează în faza I de vaccinare.
Ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat ieri că 30% din vaccinări sunt în afara platformei de programare.
Acesta a precizat că, între 15 şi 23 ianuarie, sunt 1.353 de persoane înregistrate în platformă care sunt marcate ca făcând parte din etapa a treia şi că se vor face verificări.
Raluca Creț