Doi muncitori au căzut de pe o schelă, la Târgu Mureș

Publicat de Andrei Borz, 22 martie 2023, 16:53 / actualizat: 23 martie 2023, 7:22
Potrivit ISU Mureș, schela s-a desprins parțial de pe un bloc și exista pericolul să cadă. Schela era montată pentru efectuarea unor lucrări de reabilitare termică a blocului. La fața locului au intervenit trei echipaje de pompieri cu o autospecială de stingere, o autoscară mecanică de intervenție și lucru la înălțimi și o ambulanță SMURD, pentru a acorda îngrijiri medicale pentru cei doi muncitori care au cîzut de pe o schelă culisabilă.
Cei doi bărbați au fost evaluați de medicii prezenți la locul incidentului și au fost transportați la spital pentru investigații medicale suplimentare cu suspiciune de multiple fracturi.
Biroul de Presă al Inspectoratului de Poliției Județean Mureș a precizat că au fost informați reprezentații Inspectoratului Teritorial de Muncă.
De asemenea, polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și neluare a măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Rodica Boariu