Doi medici din Târgu Mureş, detaşaţi la Sfântu Gheorghe, în sprijinul ATI
Publicat de MIRELA ROTAR, 13 aprilie 2020, 08:25
Doi medici din Târgu Mureş vor fi detaşaţi, începând de azi, la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Sfântu Gheorghe, pentru a sprijini activitatea Secţiei de Anestezie şi Terapie Intensivă (ATI), unde 20 de cadre medicale au fost diagnosticate cu COVID-19, informează Prefectura Covasna.
Conducerea SJU Sfântu Gheorghe a anunţat, vineri, că 20 din cele 38 de cadre medicale de la secţia de Terapie Intensivă, atât medici, cât şi asistente, au fost diagnosticate cu COVID-19, în urma testării întregului personal medical.
Pentru acoperirea activităţii secţiei de Terapie Intensivă, conducerea spitalului a transferat cadre medicale de la secţia de Cardiologie şi a solicitat detaşarea unor medici de specialitate din judeţele Mureş, Harghita sau Braşov.
Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică, citat de Prefectura Covasna, duminică erau confirmate 117 persoane din judeţul Covasna infectate cu noul coronavirus, cu 26 mai multe decât sâmbătă.