Doi bărbaţi din Predeal, arestaţi preventiv după ce au bătut un inspector ANAF

Publicat de radiomures, 5 ianuarie 2015, 14:31 / actualizat: 5 ianuarie 2015, 15:59
Magistraţii braşoveni au decis arestarea preventivă a două persoane, după ce acestea au lovit cu pumnul un inspector ANAF în timp ce efectua un control inopinat la punct de lucru la baza pârtiei Clăbucet din staţiunea Predeal.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au dispus, prin ordonanţă, la data de 30 decembrie 2014, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Georgian şi Vasile Toma sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj.
Cei doi au fost prezentaţi cu propunere de arestare preventivă Judecătoriei Braşov, care a admis cererea.
Inculpaţii au formulat contestaţie, acesta fiind respinsă azi, astfel încât acei doi vor fi cercetaţi în continuare în stare de arest preventiv.
AGERPRES
Sursa foto : ph-online.ro