Doi bărbaţi cercetaţi în cazul şoferului agresat după ce a accidentat un copil, la Odorheiu Secuiesc

Publicat de Andrei Borz, 6 decembrie 2022, 15:54
Doi bărbaţi sunt cercetaţi în cazul şoferului agresat, ieri, la Odorheiu Secuiesc, după ce a accidentat un copil care traversa strada.
Poliţiştii au deschis dosar penal in rem pentru loviri şi alte violenţe şi distrugere, până se probează toată activitatea ce face obiectul infracţiunii, a precizat IPJ Harghita.
Copilul a fost lovit de o maşină condusă de un tânăr în vârstă de 22 de ani, din localitatea Ulieş, şi a suferit leziuni grave.
Directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Harghita, dr. Domokos Ivan, a precizat, pentru AGERPRES, că băiatul era în stare foarte gravă, intubat şi inconştient, cu un traumatism cranian sever, motiv pentru care a fost solicitat elicopterul pentru transferul său la Spitalul Judeţean din Târgu Mureş.
Întrucât elicopterul s-a defectat când a ajuns la Odorheiu Secuiesc, băiatul a fost transportat la Târgu Mureş cu o ambulanţă cu medic, a mai arătat directorul medical al SAJ Harghita.