Doar o treime din angajaţi se declară mulţumiţi de beneficiile oferite de angajator

Publicat de radiomures, 19 iulie 2017, 15:15
Doar 28% din totalul participanţilor la un studiu realizat de eJobs se declară mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de ce le oferă firma la care lucrează.
Beneficiile extrasalariale au, însă, o pondere importantă în creşterea gradului de satisfacţie al salariaţilor, iar companiile sunt tot mai conştiente de acest aspect, se arată într-un comunicat de presă.
Cele mai populare cinci beneficii oferite în acest moment de către angajatori, potrivit studiului, sunt abonamentele medicale la clinici private, programul flexibil, cursurile de dezvoltare personală, tichete valorice sau reduceri la parteneri agreaţi şi facilităţi sportive şi de recreere.
Pentru angajaţi însă, topul beneficiilor considerate a fii foarte importante este puţin diferit: 82% dintre respondenţi consideră obligatoriu ca angajatorul să le ofere cursuri de dezvoltare profesională, 78% abonamente medicale la clinici private, 62% cred că programul flexibil este esenţial, 50% se aşteaptă să beneficieze şi de facilităţi sportive şi de recreere, iar pentru 44% obligatorii sunt şi cursurile de dezvoltare personală.
Sondajul a fost realizat în perioada 26 aprilie – 27 iunie 2017, pe un eşantion de 1.150 de angajaţi.