Doar doi studenți de la UMFST s-au înscris în ultimii trei ani la Programul ”Euro 200”
Publicat de Corina Muntean, 12 aprilie 2019, 16:46
Iar din cei doi doar unul s-a încadrat în condițiile prevăzute. În schimb, la UPM Tg.Mureș nu a fost depusă nici o solicitare.
Este pentru prima dată când solicitările se preiau de noua universitate, creată prin fuziunea dintre Universitatea de Medicină și Farmacie și Universitatea ”Petru Maior”.
Purtătorul de cuvânt al UMFST, Teodora Mândru, apreciază că prin creșterea plafonului lunar în acest an de la 150 la 200 de lei pe membru de familie, interesul studenților ar putea crește:
În ultimii trei ani, la UMF Tg. Mureș au depus cereri în cadrul programlui ”Euro 200” un număr de doi studenți, dintre care un student a fost eligibil și a primit acel ajutor financiar. În aceeași perioadă, la UPM Tg. Mureș nu s-a înregistrat nicio cerere. Explicația vine din faptul că mulți studenți au beneficiat de acest ajutor financiar, la liceu.
Tinerii care au cel mult 26 de ani se pot înscrie, până pe 21 aprilie, în Programul „Euro 200”. Ei vor primi un ajutor financiar, sub formă de vouchere în valoare de 200 de euro, pentru achiziţionarea unui calculator.
Tinerii vor intra în posesia lor între 22 iulie și 9 august.
Programul „Euro 200” se derulează începând cu anul 2004, obiectivele sale fiind stimularea achiziţionarii de computere, prin acordarea unor ajutoare financiare stabilite pe criterii sociale.
Detalii privind Programul Euro 200 se găsesc pe portalul www.euro200.edu.ro și site-ul www.edu.ro/euro-200
Valeriu Russu