DNA nu face percheziții la Finanțe

Publicat de radiomures, 30 septembrie 2015, 14:13
Ministerul Finanţelor Publice neagă informaţiile potrivit cărora Direcţia Naţională Anticorupţie face percheziţii la minister şi precizează că instituţia de control a solicitat doar o serie de documente de la Corpul de Control al ministrului cu privire la verificările efectuate la Loteria Română.
Potrivit unor surse, procurorii DNA se află la Ministerul Finanţelor pentru a ridica un raport al Corpului de control al ministrului privind contracte dintre Loteria Română şi compania Novomatic.
Sursele citate de Agerpres susţin că raportul ar semnala nereguli cu privire la anumite contracte încheiate de Loteria Română, iar documentul ar fi trebuit transmis procurorilor, însă acest lucru nu s-a întâmplat.
Foto: www.economica.net