DNA: Cercetările privind OUG 13, legale

Publicat de radiomures, 13 martie 2017, 14:09
Direcţia Naţională Anticorupţie susţine că cercetările în cazul OUG 13 au fost făcute în concordanţă cu dispoziţiile legale şi cu jurisprundenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit căreia procurorul are obligaţia să desfăşoare o anchetă pentru aflarea adevărului, inclusiv în situaţiile în care sesizarea priveşte adoptarea unor acte publicate în Monitorul Oficial.
DNA precizează că deciziile Curţii Constituţionale vizează principii constituţionale care nu au mai fost analizate până la acel moment şi care pot duce la apariţia unor puncte de vedere diferite.