DJ 103 B între localităţile Ozun şi Bicfalău, închis azi noapte.
Publicat de radiomures, 31 mai 2012, 00:00
Hidrologii au avertizat încă de ieri că pe Râul Negru se va produce o viitură puternică, ce ar putea genera inundaţii în zona localităţilor Reci, Ozun şi Chichiş.
Autorităţile au închis, azi noapte, DJ 103 B între localităţile Ozun şi Bicfalău, existând pericolul producerii de inundaţii pe cursul Râului Negru.
Cotele apelor sunt în scădere faţă de ziua precedentă, pentru că nu a mai plouat, dar chiar şi aşa se menţin peste cotele de atenţie. Specialiştii spun că viitura va face ca nivelul apelor să crească cu aproximativ o jumătate de metru, iar punctul cel mai vulnerabil este la Chichiş, unde are loc confluenţa Râului Negru cu Râul Olt.
DC 9 între Surcea şi Telechia, care a fost inundat de ape, este în continuare închis circulaţiei autoturismelor, pe acest drum având acces doar maşinile de teren.
Directorul Societăţii de Gospodărire a Apelor, Kovacs Odon a declarat că în zonele vulnerabile digurile au fost supraînălţate cu saci de nisip, iar la această acţiune au participat şi localnicii.
În ultimele zile a plouat foarte mult în judeţul Covasna pe arii extinse, iar în anumite zone, cum ar fi Lemnia şi Covasna, cantităţile de apă au depăşit 30 de litri pe metrul pătrat.
Prognoza meteo indică vremea rămâne instabilă, cer noros şi ploi cu caracter de aversă la munte.
Mara Deleanu