Distincţia ‘Amici Urbis’ pentru fundaţia scoţiană care a ajutat familiile victimelor Holocaustului, la Tg. Mureş

Publicat de radiomures, 16 aprilie 2018, 19:43
Primarul municipiului Tîrgu Mureş, Dorin Florea, a acordat azi, lui David şi Carole Wlaton, membri ai fundaţiei ‘Walton Foundation’ din Scoţia, distincţia ‘Amici Urbis’, pentru implicarea acestora în ajutarea a peste 250 de persoane, membri ai familiilor victimelor Holocaustului.
Distincţia ‘Amici Urbis’, o insignă de aur cu efigia municipiului Tîrgu Mureş, a fost înmânată soţilor Walton în cadrul unei ceremonii ce a fost organizată la Primăria Tîrgu Mureş, la care au participat şi membrii Comunităţii Evreieşti din Tîrgu Mureş.
Acţiunile de întrajutorare ale victimelor Holocaustului şi familiilor acestora din Tîrgu Mureş au început în 1999, când mai mulţi membri ai ‘Walton Foundation’ din Scoţia, au vizitat oraşul, pentru a afla mai multe despre comunitatea evreiască de aici.
Primarul Dorin Florea a declarat că, în timpul acelei vizite, o atenţie specială a fost acordată supravieţuitorilor Holocaustului şi familiilor lor, întrucât această comunitate de aproximativ 200 de membri nu beneficia de niciun sprijin social.