Dispariția plafonării prețurilor la gaz și curent electric poate dubla facturile românilor
Publicat de Rotar Mirela, 7 martie 2024, 12:00
Acest lucru se poate întâmpla peste exact un an, când România, potrivit înțelegerilor cu Uniunea Europeană, va elimina plafoanele, piața se va liberaliza și vom plăti exact cât consumăm.
Asociația Energia Inteligentă a solicitat în urmă cu o lună Guvernului României, printr-o scrisoare deschisă, adoptarea unui plan de măsuri pentru pregătirea perioadei de după 1 aprilie 2025 și diminuarea impactului asupra populației:
Am venit cu propuneri de natură fiscală, de natură reglementativă, propuneri de natură legislativă și de natură tehnică. Considerăm că e important ca pe piața din România să existe informații privind prețurile medii realizate din cantitățile de gaz și energie electrică ce trebuie să fie tranzacționate, privind marja comercială care o practică un furnizor, diversele taxe și accize pe care statul le ia, de așa natură încât consumatorul să facă o alegere informat și bazându-se pe nișlte date concrete.
Potrivit președintelui Asociației Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliță, suntem printre ultimele state din Uniunea Europeană care au menținut prețurile reduse la energie, statul riscând o procedură de infrigement din partea Comnisiei Europene.
Unii tg.mureșeni cred că lucrurile se pot schimba în decurs de un an, alții nici nu știu că va fi eliminate plafonarea de anul viitor:
Printre soluțiile găsite de celelalte state europene se numără acordarea de vouchere populației, reduceri de taxe și impozite, împrumuturi guvernamentale sau creșteri ale eficienței energetice la consumatori.
Autor: Valeriu Russu