Discuţii privind etapele pentru construcţia a trei spitale regionale cu fonduri europene
Publicat de radiomures, 7 septembrie 2017, 11:16
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, şi ministrul sănătăţii, Florian Bodog, au stabilit ieri la Bruxelles următoarele etape privind construcţia celor trei spitale regionale cu bani europeni la Iaşi, Cluj-Napoca şi Craiova.
Potrivit Reprezentanţei Comisiei Europene în România, unităţile medicale urmează să fie realizate cu expertiza Băncii Europene de Investiţii şi a Băncii Mondiale.
Studiul de fezabilitate ar trebui să fie gata până în martie 2018, iar o lună mai târziu se va finaliza şi etapa depunerii de proiecte.
Corina Creţu a vorbit şi despre îmbunătăţirea condiţiilor din spitalele româneşti – lucru care poate fi făcut cu ajutorul fondurilor politicii de coeziune.
Sunt vizate investiţii în centre comunitare integrate, unităţi ambulatorii şi de primiri urgenţe şi telemedicină. Comisarul european Corina Creţu sosește astăzi într-o vizită de două zile în România.