Directorii care nu promovează concursul vor reveni pe catedra rezervată
Publicat de radiomures, 26 octombrie 2016, 17:47
Actualii directori de unităţi de învăţământ care nu promovează concursul vor reveni, în vacanţa intersemestrială, pe catedra care le-a fost rezervată, a declarat pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației, Mirabela Amarandei.
Potrivit acesteia, în situaţia în care în urma concursului rămân funcţii de directori sau directori adjunct vacante acestea vor fi ocupate fie prin detaşare în interesul învăţământului, fie prin delegarea atribuţiilor, potrivit articolului 24 din metodologia de organizare a concursului.
Metodologia de organizare a concursului prevede că numirea se face la propunerea consiliului profesoral, cu avizul consiliului de administraţie.
Un număr de 7.197 de candidaţi au fost admişi în urma probei scrise a concursului.