Directiva europeană privind muncitorii detaşaţi trebuie îmbunătăţită, afirmă Klaus Iohannis
Publicat de radiomures, 24 august 2017, 16:55
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat, azi, că se aşteaptă să ajungă la un compromis, până la sfârşitul anului, în privinţa reglementărilor europene referitoare la angajarea muncitorilor din state ale Uniunii Europene în care salariile sunt mai mici.
Aflat în turneu în Europa de Est, într-o campanie împotriva directivei privind „muncitorii detaşaţi”, Macron a vorbit despre posibilitatea unui acord, într-o conferinţă de presă susţinută la Bucureşti cu omologul său român, Klaus Iohannis, care a declarat că aceste reguli trebuie clarificate şi îmbunătăţite.
UE încearcă să depăşească disensiunile apărute între state din vestul şi estul Europei, în legătură cu practica ce permite firmelor din ţări cu salarii mici să detaşeze lucrătorii în alte state europene.