Din primăvară ar putea începe lucrările la segmentul de autostradă Chețani-Câmpia Turzii

Publicat de Rotar Mirela, 2 noiembrie 2022, 13:39
Până atunci, constructorul desemnat, asocierea Strabag – Geiger, are la dispoziție trei luni de proiectare și alte 18 de execuție a lucrărilor, cu o garanție de 10 ani.
Reprezentantul Asociației Pro Infrastructura, Ionuț Ciurea, susține că asocierea austriaco-germană de firme poate începe chiar mai repede și, în cea mai bună variantă, chiar să preda lucrarea la finele anului viitor:
Pe Chețani-Câmpia Turzii avem un contract semnat, iar Compania de Drumuri trebuie să dea ordinul de începere a lucrărilor. Există o perioadă de proiectare de trei luni, care poate să fie făcută în paralel cu lucrările propriu-zise, unde chiar de mâine pot fi puse în operă. Acest contract a fost acordat unui alt costructor care a intrat în insolvență și faliment și care a intrat în teren. Șantierul este aproape de 40 la sută, sunt unele lucrări care vor trebui refăcute, iar din momentul în care se primește ordinul de începere, antreprenorul poate și trebuie să intre imediat în teren, pentru că are front de lucru. Cu alte cuvinte, contractul poate să fie dus la bun sfârșit, cel puțin ca inaugurare a lotului, la finele anului viitor.
Antreprenorul trebuie să rezolve doleanța cetățenilor din comuna Chețani, care așteaptă reluarea lucrărilor, în condițiile în care exproprierile s-au rezolvat.
Este nevoie însă de construirea unui pasaj supra sau subteran de traversare a autostrăzii, spune viceprimarul comunei, Cornel Ilea:
Noi am mai avea o doleanță, pentru că autostrada, așa cum este ea proiectată, ne interzice accesul pe un drum unde noi avem sute de hectare de pășuni și sute de hectare de teren arabil. Dacă nu se face o pasarelă sau o cale de acces pe sub autostradă, o să avem mari probleme cu deplasarea animalelor la pășune. Am făcut un memoriu (scris de ani de zile) și chiar alalăieri am fost personal, cu domnul primar și cu fermierii din zonă, la Ministerul Transporturilor. După discuțiile pe care le-am avut cu directorul de la CNAIR, urmează ca noi, în cursul zilei de azi, să le trimitem un memoriu justificativ, și am primit asigurări că ne vor sprijini.
CNAIR a semnat pe 26 octombrie contractul pentru finalizarea lucrărilor pe cei 15,7 kilometri ai A3 Chețani-Câmpia Turzii, singura porțiune lipsă dintre Nădășelu/Cluj-Napoca și Târgu Mureș
Licitația a fost lansată în iulie 2021 și compania inițial câștigătoare a contestat de asociarea austriaco-germană, căreia i s-a dat dreptate în instanță, câștigând contractul de 420,3 milioane lei.
Valeriu Russu