Din 8 iulie, rata dobânzii de politică monetară va fi de 6,75% pe an
Publicat de Rotar Mirela, 7 iulie 2024, 14:45
Rata dobânzii de politică monetară va fi de luni de 6,75% pe an, în scădere cu un sfert de procent faţă de nivelul actual neschimbat din luna ianuarie a anului trecut.
Decizia de reducere a acestui indicator a fost luată vineri de conducerea Băncii Naţionale în şedinţa de politică monetară pe fondul scăderii inflaţiei şi al creşterii activităţii economice.
BNR se aşteaptă de altfel la preţuri mai mici şi în următoarele luni, dar atrage atenţia asupra unor incertitudini şi riscuri care decurg din execuţia bugetară din primele cinci luni ale anului, încheiată cu un deficit de 3,4 la sută din Produsul Intern Brut, de dinamica salariilor din sectorul public şi de impactul noii legi a pensiilor.
Sursa: RADOR